„Argumentele prezentate de primăria din Dărmănești cu privire la lucrările realizate în cimitirul militar din Valea Uzului pot fi demontate cu ajutorul documentelor care trebuie aduse la cunoștința opiniei publice”, a afirmat Borboly Csaba ca răspuns la comunicatul de presă emis în acest sens de către Primăria Dărmănești în cursul zilei de 6 mai. În opinia președintelui Consiliului Județean Harghita, județul Bacău va lua o altă decizie în privința cimitirului dacă se vor întreprinde demersuri politic, diplomatice, aducând dovezi arhivistice și administrative, cooptând petiții ale persoanelor fizice, prin prezentarea acestora diferitelor autorități și instituții. „Fac un apel către toți cei care se află în posesia de informații care pot contribui la demonstrarea adevărului”, afirmă președintele consiliului județean.

Primarul a argumentat punctual lucrările de reconstruire care au loc la cimitirul din Valea Uzului. Conform celor relatate, cimitirul de la Valea Uzului a fost construit de Societatea Cultul Eroilor în perioada 1926-1927, aici fiind înhumați soldați români, maghiari, nemți, austrieci, ruși și sârbi. În schimb, în Arhiva Națională Ungară a Județului Szabolcs-Szatmár-Bereg există un document care prezintă succint evenimentele și luptele care au avut loc în Primul Război Mondial, în perioada 1916-1918 și lista persoanelor decedate: „Din document reiese faptul că primii soldați au murit în data de 14 octombrie 1916, iar la acel moment armata română se afla o distanță de 10 kilometri de la fața locului. Primii soldați decedați au fost grăniceri din armata austro-ungară (honvezi).”

La cel de-al treilea punct se precizează că cimitirul de la Valea Uzului se află în județul Bacău, pe teritoriul administrativ al localității Dărmănești, fapt care reiese din Adresa ANCPI nr. 1042351/02.08.2011. În ceea ce privește limita interjudețeană, modificările cu privire la tronsoanele de hotar între unitățile administrativ-teritoriale Plăieșii de Jos, respectiv Sânmartin și orașul Dărmănești – județele Harghita și Bacău – se pot face doar pe baza legii. Până în momentul în care nu se va adopta o astfel de modificare legislativă rămâne în vigoare Legea nr. 2/1968 conform căreia cimitirul din Valea Uzului se află pe teritoriul comunei Sânmartin.

La cel de-al patrulea punct se face trimitere la planul de amplasament de la înființarea cimitirului din 1926. Însă, în anul 1926 exista deja un cimitir în Valea Uzului fapt atestat și prin imagini unde, după cum s-a precizat mai sus, sunt înhumați soldați decedați în Primul Război Mondial. Totodată, se menționează faptul că amplasarea monumentului și a celor 50 de cruci se va face pe un teren liber din incinta cimitirului. Conform hărții cimitirului militar din Valea Uzului datând din anul 1917 și care se află în arhiva de la Viena reiese faptul că crucile de beton au fost amplasate pe rândurile III și IV ale cimitirului unde au fost înhumați grăniceri ai Regimentului 10.

Consiliul Județean Harghita a realizat o pagina de web unde pot fi accesate o serie de documente și informații care sunt actualizate continuu: http://uz.judetulharghita.ro

 

Miercurea Ciuc, 7 mai 2019