Valea Uzului, comuna Sânmartin – Judeţul Harghita

Scurt istoric al divergenței de hotar administrativ dintre Județele Harghita și Bacău privind apartenența localității Valea Uzului

Cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale din România îl reprezintă Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumeră localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor. Ceea ce este important este că limitele teritoriale ale judeţelor coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate.

Anterior apariției Legii nr. 2/1968, din punct de vedere administrativ, teritoriul județului  a fost reglementat prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii cu nr 1136/27 mai 1968 prin care delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și a comunelor este cea  prevăzută în anexa la aceasta și care la poziția 36 a categoriei „C”  – Comune stabilește că din comuna Sânmartin fac parte localitățile Sânmartin, Ciucani, Cozmeni, Lăzărești și Valea Uzului fiind prezentată și o anexă grafică cu localitățile județului și reprezentarea grafică a limitelor U.A.T.-urilor.

Ulterior, prin apariția Legii nr. 2/1968 a fost stabilit și cadrul legal conform căruia  localitatea Valea Uzului aparţine de comuna Sânmartin, judeţul Harghita, fapt confirmat și la republicarea acesteia prin Legea nr.290/29 noiembrie 2018.

În perioada anilor 1968–1998 au mai fost încheiate procese de delimitare sau diferite întâlniri între reprezentanții actualului OCPI prin care au trasat diferite limite cadastrale, fără a finaliza în vreun fel aceste demersuri prezumtiv tehnice.

Prin planurile cadastrale din 1972 şi 1985 oficiile de cadastru şi organizarea teritoriului, respectiv din judeţul Harghita şi judeţul Bacău au convenit ca hotarul dintre judeţele implicate să fie în mod arbitrar pârâul Uzului şi astfel localitatea Valea Uzului să fie inclusă în cadastrul oraşului Dărmăneşti, judeţul Bacău, fără nici un temei legal.

În anul 1998 sunt inițiate demersuri de delimitare cadastrală a localităților Dărmăneşti -județul Bacău și Sânmartin – judeţul Harghita. Prin adresa cu nr. 341/06.10.1998 a Oficiului de Cadastru, Geodezie și Cartografie al județului Harghita a fost comunicată începerea lucrărilor de stabilire și de marcare pe teren a hotarelor a zece unități administrativ-teritoriale printre care și a comunei Sânmartin, menționându-se ca o problemă deosebită faptul că localitățile Ciobăniș și Valea Uzului sunt dincolo de hotar, deși Legea 2/1968 stabilește că localitatea Valea Uzului aparține de comuna Sânmartin, iar acest fapt nu este posibil deoarece legislația  în vigoare la acea vreme, respectiv Legea 69/1991 a administrației publice locale, art. 3, prevede că delimitarea comunelor, orașelor și a județelor se stabilesc prin lege.

OJCGC Bacău și OJCGC Harghita încheie procesul verbal de constatare din data de 25.03.1998 în urma analizării amplasamentului taberei școlare și constată că lucrarea de cadastru din 1985 pentru comuna Dărmănești este însușită de OJCGC Harghita prin o ștampilă pe foile volante întocmite în anul 1982.

Prin contractul nr. 2/1998 SC Toposervice SA Miercurea Ciuc realizează lucrarea de cadastru pentru comuna Sânmartin fără a include Valea Uzului în acesta lucrare, fapt menționat de primarul localității Sânmartin prin o nota pe harta administrativă din lucrare, fapt recunoscut de Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie al județului Harghita prin adresa 1191/1106.2002 unde menționează că nu a fost inclusă localitatea  Valea Uzului în caietul de sarcini deoarece timpul efectiv de executare a lucrării a fost scurt.

Dar OJCGC Harghita nu menționează ca în data de 15.03.2001 a fost încheiat un proces verbal la sediul OJCGC Harghita între Primăria Dărmăneşti OJCGC Bacău și OJCGC Harghita, fără participarea comunei Sânmartin, prin care stabilesc un hotar în favoarea orașului Dărmăneşti –județul Bacău cu ignorarea totală a prevederilor legale și fără a invita câte un reprezentant al județelor care erau parte a acestui proces de delimitare, respectiv Harghita și Bacău. Și mai mult, localitatea Valea Uzului a fost inclusă în cadastrul oraşului Dărmăneşti, judeţul Bacău.

În anul 2006 se constituie prin ordinul comun nr. 303/2010/2006, respectiv nr. 371/2006 al Instituției Prefectului – Județul Bacău și al Județului Harghita comisia pentru delimitarea și marcarea hotarului administrativ teritorial dintre orașul Dărmănești și comuna Sânmartin în conformitate cu Legea 2/1968, dar fără un rezultat vizibil.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita prin adresa lor cu nr. 3977/14.10.2008 adresată Consiliului Județean Harghita explica procedura de delimitare , parcurge lista litigiilor pentru ca în final să conchidă că localitatea Valea Uzului aparține de comuna Sânmartin, conform Legii 2/1968, pe planurile 1:50.000 și 1:25.000 limita dintre cele două județe este conformă cu Legea 2/1968 și cu toate că pe planurile cadastrale din 1972 și 1985 limita a fost trasată pe pârâul Uz și astfel localitatea Valea Uzului a fost inclusă în cadastru orașului Dărmăneşti, acest lucru s-a făcut fără modificarea Legii 2/1968.

A mai existat o încercare de a ajunge la acord comun în anul 2010 prin întâlnirea organizată la primăria comunei Ghimeș Făget din data de 20.12.2010 materializată prin un proces verbal, dar nu s-a ajuns la un consens stabilindu-se o nouă întâlnire pentru data de 10.01.2011 ce nu a mai avut loc.

Începe în anul 2010 la nivel național programul RELUAT de delimitare a hotarelor administrative, in acest sens venind cu precizări și Ministerul Administrației și Internelor într-o adresa pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În cazul acestei acțiuni s-a procedat și la delimitarea între localitățile Dărmăneşti – județul Bacău și Sânmartin – judeţul Harghita dar acest lucru nu s-a materializat.

Prin invitația din 09 octombrie 2012 Instituția Prefectului – Județul Harghita a lansat acțiunea de mediere ținute în comuna Lunca de Jos în data de 10.10.2012, dar  concluzia generală a fost ca litigiul rămâne deschis, urmând să fie soluționat pe calea instanțelor de judecată competente.

Acesta este momentul în care Consiliul Județean Harghita a solicitat in numeroase rânduri demararea acțiunilor legale în instanțele competente de către Instituția Prefectului – județul Harghita, competentă să inițieze acest demers, dar deși schimbul de adrese a durat până în anul 2014, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel litigiul rămânând deschis.

În anul 2012 Consiliul Judetean Harghita a solicitat un punct de vedere  Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita prin adresa cu nr.882/2012 privind apartenența localității valea Uzului și i s-a comunicat că deși legea 2/1968 stabilește compunerea comunei Sânmartin din localitățile  Sânmartin, Ciucani și Valea Uzului în urma întâlnirilor organizate de directorul general al ANCPI cu participarea inginerilor șefi si ai directorilor OCPI Harghita şi Bacău, directorul ANCPI a hotărât ca hotarul care se va introduce în aplicația RELUAT sa fie conform planurilor cadastrale existente la Fondul Naţional Geodezic, respectiv varianta susţinută de OCPI Bacău, iar OCPI Harghita nu poate susţine o altă manieră de abordare.

Se cuvine precizarea că pe toate hărțile oficiale editate de ANCPI și formele sale anterioare de organizare, localitatea Valea Uzului este cuprinsă in interiorul hotarelor județului Harghita, chiar și hărțile militare editate din 1968 pana in prezent folosind ca limite administrative materializate pe hărțile proprii, limitele preluate de la Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea teritoriului, la data imprimării ediției respective, așa cum este precizat și în adresa Ministerului Apărării Naționale , Statul Major General, Direcția  Topografică Militară nr. A2604 din 10 aprilie 2012, adresată Consiliului Județean Harghita.

Primarul comunei Sânmartin prin adresa nr. 1965/2018 se adresează de acesta dată la ANCPI București cu prezentarea situației de fapt arătând abuzul comis prin trecerea in cadastrul orașului Dărmăneşti – județul Bacău  a  localității Valea Uzului prin nerespectarea legii 2/1968 si a adresat rugămintea de reanalizare  a cazului și se a corecta eroarea produsă pentru rezolvarea amiabilă a litigiului, dar răspunsul sosit nu a fost deloc concludent , limitându-se la enumerarea de paragrafe de legi fără a atinge de fapt fondul solicitării, acela de a reexamina decizia din 2012 și a face dreptate prin repunerea din punct de vedere cadastral a localității Valea Uzului în teritoriul administrativ al comunei Sânmartin, judeţul Harghita.

La data de 29.01.2019 Primarul comunei Sânmartin redactează o solicitare către Instituția Prefectului – Județul Harghita de a iniția operațiunea de conciliere pentru a putea rezolva pe cale amiabilă acest litigiu aducând ca sprijin atât Legea 2/1968 cât și hărțile aferente Văii Uzului precum și adresele primite de la OCPI Harghita si ANCPI.

Acțiunile îndreptate împotriva Comunei Sânmartin culminat cu lucrările de amenajare în interiorul cimitirului eroilor din Valea Uzului  de către orașul Dărmănești a unor morminte fără a avea nici o competență teritorială în acest sens, în baza unei autorizații de construire emise de primarul orașului, fără avize și fără a solicita un punct de vedere reprezentanților comunei Sânmartin, administratorul acestui cimitir ce face parte și din domeniul public al comunei, conform HG 1351/2001 privind atestarea domeniului public al comunei Sânmartin.

Tot în această direcție de sfidare a statului de drept este cuprinsă și aprobarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Dărmănești nr. 29/29.03.2019 prin care a fost inclus în domeniul public al orașului Dărmănești imobilul  – Cimitirul eroilor din Valea Uzului în suprafață de 7.979 mp, din domeniul privat, deși acesta este deja atestat în domeniul public al comunei, conform HG 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, potrivit Anexei 49.

Consiliul Județean Harghita a adresat solicitări către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Instituției Prefectului – Județul Bacău, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buhuși prin care se solicită acestor instituții ale statului să întreprindă toate măsurile necesare de a opri ilegalitățile comise de reprezentanții orașului Dărmănești și revocarea actelor deja emise.

La rândul ei, comuna Sânmartin a înaintat către Tribunalul Bacău o cerere de ordonanța președințială de sistare de îndată a oricăror lucrări de construcții ce se efectuează în incinta Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, o plângere prealabilă la orașul Dărmănești solicitând de asemenea și Instituției Prefectului – Județul Bacău, intervenția pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Dărmănești nr. 29/29.03.2019.

În ziua de 8 mai 2019 Consiliul Județean Harghita a adresat Instituției Prefectului – Județul Harghita rugămintea, revenind și la adresele anterioare din anii 2012 și 2014, de a relua procesul de conciliere având în vedere că varianta susținută de orașul Dărmănești și OCPI Bacău este în totală contradicție cu prevederile legii 290/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.2/1968, conform căreia se reiterează că Valea Uzului este localitate componentă a comunei Sânmartin din județul Harghita și nicidecum a Orașului Dărmănești din județul Bacău.

În data de 07.06.2019 am reiterat Agenției Naționale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară solicitarea noastră de nominalizare a comunei Sânmartin, județul Harghita ca și Unitate Administrativ Teritorială pentru activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară și includerea suprafeței în litigiu în suprafața acesteia, iar tronsonul ce este folosit să fie cel utilizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita până în anul 2012.

În răspunsul din 25.06.2019 ANCPI  precizează faptul că ANCPI efectuează doar operațiuni tehnice privind gestionarea reprezentării grafice a limitelor, în vederea înscrierii imobilelor în planul cadastral și în cartea funciară, iar operațiunile de identificare, marcare, actualizare sau rectificare sunt atributele inclusiv al comisiei de delimitare constituită prin ordin al prefectului, confrom prevederilor art.11, alin.4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Până la aprobarea delimitării unităților administrativ-teritoriale prin lege, în cazul în care limitele acestora sunt stabilite prin procese-verbale de delimitare, procese-verbale de conciliere sau, după caz hotărâri judecătorești definitive, aceste limite devin oficiale și ANCPI are obligația de a le introduce în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, dispozițiile alin.16 fiind aplicabile, limita dintre UAT Sânmartin-județul Harghita și UAT Dărmănești-județul Bacău este în prezent limită neagreată fiind încărcată în sistemul integrat de cadastru și carte funciară ca limită de lucru și va deveni oficială după parcurgerea uneia dintre etapele prevăzute la art.11, alin.4,5,6.7,8 și 13 din Lege.

La data de 25.06.2019 a fost emis Ordinul comun nr.218/360/2019 al Prefectului județului Bacău și Prefectul județului  Bacău cu numirea Comissilor de delimitare.

La data de 09.07.2019 a avut loc la sediul primăriei Ghimeș-Făget  ședința cu membrii comisiilor de delimitare ai unităților administrativ-teritoriale aflate la limita dintre județul Harghita și județul Bacău, ocazie cu care părțile nu au ajuns la un acord comun. Astfel litigiul rămâne deschis.

La data 11.07.2019 Consiliul Județean Harghita, prin adresa nr.15845/11.07.2019 se adresează Instituției Prefectului Harghita, solicitând ca în termenul legal de 30 de zile de la primirea solicitării să sesizeze instanța de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

La data 24.07.2019 Prefectul Județului Harghita  ca răspuns la adresa CJH nr.15845/11.07.2019, comunica faptul că UAT-urile au calitate procesuală activă în demararea acțiunii în instanță în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestora.

La data de 01 octombrie 2019 președintele CJH Borboly Csaba și Gergely Andras primarul comunei Sânmartin mandatează avocatul să înainteze acțiunea în instanță privind delimitarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale dintre UAT Sânmartin, județul Harghita și UAT Dărmănești, județul Bacău .